Dreams for Life a fost activă în domeniul de tineret din 2011. În ultimii ani am observat un fenomen în creștere în rândul beneficiarilor tineri și al lucrătorilor de tineret cu care am lucrat. Am constatat cum tot mai multe persoane de 20-30 de ani au avut dificultăți în tranziția spre viața adultă și au adus cu ele, la vârsta de 30-40 de ani, numeroase comportamente și atitudini specifice perioadei de adolescență. Am analizat mai în detaliu acest fenomen și, printr-o serie de analize empirice (în rândul beneficiarilor și al organizațiilor partenere), studierea literaturii de specialitate (sociologie, psihologia dezvoltării etc.) și observarea fenomenelor sociale din societatea modernă, am identificat că un număr tot mai mare de tineri au întâmpinat dificultăți în a face tranziția spre viața adultă. Acest aspect a avut efecte negative atât asupra tinerilor, cât și asupra bunăstării societății. În cadrul cercetării ce a stat la baza acestui proiect, am identificat următoarele cauze care au contribuit la blocajele tinerilor de a deveni adulți asumați și responsabili: -Teama de autonomie și singurătate. -Ideea că a fi adult era percepută ca nefiiind interesantă și distractivă. -Lipsa unor modele și exemple pozitive de adulți fericiți și împliniți. -Vanitatea personală și obsesia de a fi mereu tânăr, în timp ce bătrânețea a fost stigmatizată (un trend global în societatea modernă). -Traumele și rănile din copilărie nevindecate, care au cauzat blocaje psiho-emoționale. -O stare generalizată de blocare în perioada de glorie a tinereții și dorința de a trăi în acea stare (Sindromul Peter Pan, Forever Boy/Girl). -Probleme de sănătate mintală (anxietate cronică, depresie, comportamente disfuncționale, adicții etc.). -Frica de moarte și de sfârșitul vieții. Aceste cauze au fost rezultatul unor factori care au ținut atât de propria persoană, cât și de mediul extern (familia, sistemul de educație, structuri de suport, societatea în general). În societatea modernă au dispărut aproape în totalitate procesele și riturile de inițiere în viața adultă, pe care le experimentau în trecut tinerii în societăți indigene/tribale, în procesul lor de maturizare. În aceste condiții, numeroase persoane au rămas suspendate într-o stare psihologică de adolescenți. Așadar, tinerii (în special cei cu oportunități reduse) au avut nevoie de ghizi care să-i sprijine în inițierea în viața adultă, rol pe care lucrătorii de tineret l-au îndeplinit cu succes. Astfel, prin acest proiect am crescut capacitatea profesională a lucrătorilor de tineret de a ghida tinerii (în special pe cei cu oportunități reduse) în procesul de tranziție spre viața adultă și manifestare a potențialului personal și profesional. Acesta a fost și SCOPUL PROIECTULUI. Prin această inițiativă am investit în dezvoltarea profesională și personală a lucrătorilor de tineret, care au devenit astfel ghizi, facilitatori, formatori ai procesului de maturizare a tinerilor și inițiere a acestora în viața de adult. Pentru a atinge acest scop, am stabilit următoarele OBIECTIVE: 1. Creșterea nivelului de înțelegere a procesului de inițiere în etapa de adult în rândul tinerilor (în special a celor cu oportunități reduse), în rândul a 25 de lucrători de tineret. 2. Dezvoltarea competențelor profesionale de folosire a unei metodologii de dezvoltare holistică, care a facilitat procesul de inițiere în viața adultă în rândul tinerilor (în special a celor cu oportunități reduse), pentru 25 de lucrători de tineret. 3. Creșterea motivației personale și profesionale a 25 de lucrători de tineret de a lucra cu tineri (în special a celor cu oportunități reduse) în contexte dedicate inițierii în viața adultă. 4. Creșterea cu 15% a capacității organizaționale de a lucra cu tineri (în special a celor cu oportunități reduse), în rândul a 8 organizații de tineret. Așadar, prin acest proiect am intervenit asupra lucrătorilor de tineret (care și-au însușit o serie de competențe profesionale), a organizațiilor partenere (care au avut acces la resurse educaționale de calitate) și ulterior asupra tinerilor, în special a tinerilor cu oportunități reduse (care au fost sprijiniți în procesul de maturizare și tranziție în viața adultă). În rândul tinerilor (în calitate de grup țintă indirect), am intervenit asupra cauzelor imaturizării lor și tranziției în etapa de adulți, care au fost prezentate mai sus. În ceea ce i-a privit pe participanți (lucrătorii de tineret), am intervenit și am adresat următoarele nevoi identificate: -Dezvoltare profesională (însușirea de noi metode, concepte și abordări de lucru cu tinerii). -Dezvoltare personală (depășirea limitelor personale, creșterea rezilienței, realizarea planurilor de viață). -Extinderea capitalului social (extinderea rețelei de conexiuni personale și profesionale). -Extinderea lucrului la nivel european. -Schimbul de bune practici. -Cresterea motivatiei si a satisfactiei profesionale.