Proiect nostru a avut ca scop creșterea gradului de conștientizare, în rândul tinerilor din 5 comunități europene, cu privire la importanța îngrijirii sănătății mintale, și promovarea beneficiile activităților offline (cum ar fi sportul, drumețiile, meditația, jocurile de societate etc.), pentru a preveni utilizarea excesivă și neglijentă a rețelelor de socializare și consecințele acesteia asupra bunăstării psihice a tinerilor. Proiectul a reunit participanți din 5 țări europene care se confruntă cu provocări în ceea ce privește sănătatea mintală a tinerilor (România, Italia, Spania, Polonia și Grecia). Proiectul a avut drept obiective: O1. Creșterea gradului de conștientizare, în rândul a 35 de participanți (din Spania, Grecia, Italia, Polonia și România), cu privire la impactul negativ al utilizării excesive a rețelelor de socializare asupra sănătății mintale a tinerilor, prin discuții deschise, jocuri de rol, dezbateri și activități în aer liber, pe parcursul a 8 zile de mobilitate (schimb de tineri). O2. Promovarea beneficiilor aduse de activitățile offline, în rândul tinerilor implicați în proiect, prin dezbateri, prezentări, discuții și jocuri interactive (derulate pe parcursul celor 8 zile ale mobilității), cu scopul de a-i ajuta pe aceștia să depășească sau să prevină anxietatea, crizele emoționale și stima de sine scăzută, cauzate de utilizarea excesivă și neglijentă a rețelelor de socializare. O3. Informarea altor 350 de tineri, din cele 5 comunități implicate în proiect, despre efectele negative ale utilizării în exces a rețelelor de socializare asupra sănătății lor mintale, și promovarea în rândul lor a beneficiilor aduse de activitățile offline, prin organizarea a 5 evenimente locale create de participanții din cadrul mobilității, derulate după încheierea acesteia, pe parcursul a 3 luni, cu scopul de a-i ajuta pe tineri să-și formeze obiceiuri sănătoase de petrecere a timpului liber, reducând orele petrecute pe social media.